Miercuri dimineața, 14 ianuarie, un cetățean din Bistrița a sesizat prezența unei persoane vulnerabile care încerca să se adăpostească și să se încălzească lângă grila de evacuare a aerului cald și umed a unui centru spa din municipiu.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii locali, care, împreună cu colegii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență – municipiul Bistrița, au oferit ajutorul necesar. Bărbatul a acceptat sprijinul și a fost transportat în siguranță la Centrul de Cazare pentru Persoane Adulte fără Adăpost.
Reprezentanții Poliției Locale Bistrița au mulțumit cetățenilor pentru implicare, subliniind că astfel de intervenții sunt posibile datorită sesizărilor publicului. Autoritățile reamintesc că rămân în alertă și recomandă ca orice persoană aflată în dificultate să fie semnalată la Dispeceratul Poliției Locale, la numărul 0263 239 376.


Sursa: Poliția Locală Bistrița
Sursa foto: Poliția Locală Bistrița

