Desant USR la Bistrița înaintea mitingului de la Cluj-Napoca programat pentru duminică, 5 mai. Liderii USR s-au întâlnit pe Pietonal cu electorii bistrițeni, oau susținut o conferință de presă dar au avut și o ședință de lucru cu organizațiile din județ.
La Bistrița au fost prezenți: Cristian Ghinea, locul 2 pe lista Alianței, vepreședinte USR , Clotilde Armand (locul 4), Radu Mihaiu, Camelia Crișan , Adriana Cristian, George Țăranu, deputatul Cristina Iurișniți. De asemenea, la Bistrița a ajuns și Cristina Prună, liderul grupului parlamentar USR din Camera Deputaților.
Principalele mesaje prezentate:
În doi ani și jumătate de guvernare, PSD-ALDE au distrus imaginea și reputația României la nivel european. Pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de pușcărie, coaliția care guvernează în interesul infractorilor marginalizează România în UE iar sancțiunile pe care le riscă țara noastră vor fi simțite de fiecare român în parte.
UE nu va permite ca România să devină un stat al infractorilor. Liderii europeni au spus-o deja răspicat, dacă PSD-ALDE nu se opresc din măcelărirea justiției, doar ca să scape infractorii de pușcărie, România riscă să rămână în continuare cu Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) și declanșarea articolului 7, opțiunea nucleară care, printre altele, va bloca accesul României la fondurile europene. Consecința? Toți românii vor fi afectați din cauza lui Liviu Dragnea și a camarilei sale.
https://www.facebook.com/usrbistrita/videos/344691406402573/



