Aquabis anunță sistarea temporară a furnizării apei potabile în orașul Beclean, pe strada Bobâlna, joi, 12 iunie 2026, în intervalul 09:30–14:00 (estimativ), din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție.
Intervenția este în desfășurare, o echipă fiind prezentă la fața locului pentru remedierea defecțiunii și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil.
Compania avertizează că, după reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare ale calității apei, în special creșterea turbidității. Consumatorii sunt sfătuiți să lase apa să curgă câteva minute înainte de utilizare, până la limpezire.
Pentru informații suplimentare, sunt puse la dispoziție numerele de contact 0263 213 117 și 0372 742 478.
Sursa: Aquabis Bistrița

