Școala Profesională Specială „Sfânta Maria” din Bistrița a fost renovată și eficientizată energetic în urma unei investiții de peste 13,5 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Lucrările au vizat modernizarea clădirilor și reducerea consumului de energie. Printre intervențiile realizate se numără termoizolarea clădirilor și înlocuirea tâmplăriei, modernizarea sistemului de încălzire prin instalarea unei centrale termice și a două pompe de căldură, precum și montarea a 120 de panouri fotovoltaice.
De asemenea, au fost instalate sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, au fost modernizate instalațiile electrice și iluminatul prin tehnologie LED și au fost refăcute finisajele și pardoselile.
Investiția a inclus și amenajarea unei platforme auto, precum și instalarea a trei stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Potrivit Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, lucrările asigură elevilor un spațiu educațional modern, sigur și confortabil, adaptat nevoilor acestora.





Sursa: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

