joi, octombrie 3, 2024
AcasăAdministrație-Politic Alianță surpriză între PMP și Forța Dreptei pentru alegerile parlamentare și prezidențiale...

 Alianță surpriză între PMP și Forța Dreptei pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024

-

 Partidul Mișcarea Populară și Forța Dreptei au decis să își unească forțele pentru a construi o alternativă politică puternică la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024.

„Astăzi se naşte un pol politic de dreapta, un pol autentic pregătit de cea mai importantă bătălie din acest an. Partidul Mişcarea Populară şi partidul Forţa Dreptei au decis astăzi, în forurile de conducere, să pună bazele unei noi alianţe politice.

Astăzi se naşte o adevărată forţă de dreapta, formată din PMP şi Forţa Dreptei, o alianţă politică liberal – conservatoare, care va intra în bătălia de la alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare„, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a menţionat că România trece printr-un moment critic, „printr-un moment de criză de oameni politici capabili să vină cu soluţii la problemele reale prin care trece societatea românească”.

„Dreapta are obligaţia să vină cu soluţii pentru că cetăţenii au obosit să asiste la o mare înşelătorie pe care o vinde PNL. Cei care stau în pat cu PSD nu pot fi o soluţie pentru electoratul de dreapta. De aceea am hotărât astăzi să punem bazele acestei alianţe politice. De asemenea, am început discuţii constructive cu Alternativa Dreaptă şi cu cei din Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache. Pentru noi e foarte important să fim împreună în aceste bătălii importante, pe care le vom duce pentru viitorul României toate forţele oneste şi curajoase de dreapta”, a afirmat Tomac.

Sursa: https://stirileprotv.ro/alegeri/parlamentare/2024/pmp-si-forta-dreptei-fac-o-alianta-politica-pentru-alegerile-parlamentare-si-prezidentiale-din-2024.html

Sursa foto: Partidul Mișcarea Populară (facebook)

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri