AcasăAdministrație-PoliticBistrițean condamnat pentru viol în Italia, prins și reținut de polițiști

Bistrițean condamnat pentru viol în Italia, prins și reținut de polițiști

-

Un bărbat de 43 ani, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

„Ieri, 22 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat, de 43 ani, din Bistrița care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Italia, au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă comisă pe teritoriul Italiei.  

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ieri, 22 martie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore. În aceeași zi,  a fost prezentat Curții de Apel Cluj care a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.03.2022.

Bărbatul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi dispuse măsurile legale.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri