„Mai aproape de puntea nouă din zona Tudor Vladimirescu!
În acest moment, pe malul stâng al râului Bistrița se lucrează la culee (montare armătură și cofrare). Totodată, azi am vizitat fabrica unde sunt aproape finalizate elementele metalice ale punții, iar săptămâna viitoare va începe asamblarea efectivă în proximitatea locației.
Acest obiectiv este realizat din fonduri guvernamentale și aduce o soluție nouă de acces într-o zonă intens circulată înspre Serviciul de Ambulanță, o secție reabilitată a Spitalului Județean și imobilele cetățenilor care locuiesc pe Valea Ghinzii.
Apreciez ritmul bun de lucru al executantului “Îndemânarea Prodcom”, cu care colaborăm excelent și pentru reabilitarea străzii Tărpiului!”, a transmis Ioan Turc.






