Locuitorii orașului Sângeorz-Băi care au împlinit vârsta de 16 ani se pot înscrie la cursuri gratuite de competențe digitale, organizate prin Biblioteca Orășenească în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit Primăriei Sângeorz-Băi, proiectul continuă după ce perioada de implementare a investițiilor finanțate prin PNRR a fost prelungită până la 31 august 2026.
Cursurile sunt destinate persoanelor care doresc să își îmbunătățească abilitățile digitale și includ noțiuni despre utilizarea calculatorului și a internetului, accesarea serviciilor publice online, folosirea aplicațiilor digitale și siguranța în mediul online.
Programul are o durată de 60 de ore, dintre care 10 ore se desfășoară online, 20 de ore în format fizic, iar 30 de ore sunt dedicate studiului individual.
Înscrierile se fac la Biblioteca Orășenească din cadrul Primăriei Sângeorz-Băi, pe baza unei copii a actului de identitate.
Sursa: Primăria Orașului Sângeorz-Băi.

