AcasăAdministrație-PoliticProiect USR pentru ca primarii și șefii de CJ-uri să prezinte rapoarte...

Proiect USR pentru ca primarii și șefii de CJ-uri să prezinte rapoarte de activitate cetățenilor

-

Pentru un plus de transparență în activitatea primarilor și președinților de consilii județene și pentru ca cetățenii să afle ce au făcut, în fiecare an, cei pe care i-au votat, deputații USR Ciprian Rigman și Dumitru Văduva au depus un proiect de lege pentru ca aceștia să aibă obligația să prezinte, anual, un raport de activitate.

Schimbarea în administrația publică vine cu transparență și responsabilizare. Corectăm situația absurdă din prezent, în care consilierii locali și cei județeni au obligația de a prezenta rapoarte de activitate, însă nu și cei care conduc aceste instituții. Este absolut firesc și de bun simț ca această obligație să-i vizeze și pe primari și președinții de CJ-uri. Oamenii vor putea, astfel, nu doar să evalueze singuri activitatea tuturor aleșilor locali, ci și să aibă acces la informații cu un impact direct asupra dezvoltării comunității din care fac parte”, declară deputatul USR Ciprian Rigman.

Am depus inițiativa legislativă de modificare și completare a Codului administrativ pentru a consolida standardele de transparență și responsabilitate în administrația publică locală. Consider că aceste măsuri vor contribui la creșterea încrederii cetățenilor în administrația locală și la consolidarea unei guvernări responsabile, orientate către interesul public”, precizează deputatul USR Dumitru Văduva.

Inițiativa USR aduce modificări Codului administrativ în sensul introducerii obligației ca primarii și președinții de consilii județene să-și prezinte raportul de activitate, într-o ședință a Consiliului Local, respectiv Consiliului Județean.

Prezentarea raportului de activitate se va face până la data de 31 martie a fiecărui an.

Sursa: usr.ro

Sursa foto: usr.ro

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri