Un bărbat din Reteag s-a ales cu dosar penal după ce și-a amenințat mama cu moartea prin apel telefonic, creându-i o stare de temere.
‘La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat din Reteag.
O femeie de 58 ani din Reteag a sesizat polițiștii cu privire la faptul că fiul acesteia un bărbat de 33 ani din aceeași localitate, îi adresează telefonic, în mod repetat și insistent, amenințări cu moartea, creându-i o stare de temere.
În urma celor constatate și în urma completării formularului de evaluare a riscului împreună cu femeia, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 33 de ani.”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de amenințare.

