AcasăEvenimentBărbat din Feldru decedat după ce ar fi căzut dintr-o căruță încărcată...

Bărbat din Feldru decedat după ce ar fi căzut dintr-o căruță încărcată cu fân

-

Un bărbat din Feldru și-a pierdut viața, marți, după ce ar fi căzut dintr-o căruță încărcată cu fân, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un eveniment semnalat în localitatea Feldru. Un bărbat de 70 de ani din Feldru, în timp ce transporta cu un atelaj hipo nutreț de pe un câmp din extravilanul localității, ar fi căzut din acesta, suferind leziuni care i-au provocat decesul”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud

Cu toate că la fața locului a intervenit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, medicii au stabilit că bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că au fost nevoiți să îi declare decesul la locul solicitării.

Polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri