Polițiștii din Bistrița-Năsăud au organizat o acțiune pe linie silvică pentru combaterea delictelor silvice, în urma acesteia fiind confiscat material lemnos în valoare ce circa 17.000 de lei.
”La data de 6 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, au acționat în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, ocazie cu care au fost constatate două contravenții conform Legii 171/2010, în valoare de 16.000 lei, și o infracțiune, respectiv falsul informatic. În cadrul aceleiași acțiuni, a fost confiscată cantitatea de 29,42 m.c. material lemnos în valoare de 17.548 lei, din care 24,30 m.c. cherestea rășinoase, în valoare de 15.548 lei”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii organizează periodic acțiuni pe linie silvică, inclusiv în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere.

