La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 57 de noi cazuri de COVID-19, bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând la 6.553. De asemenea, a fost raportat încă un deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.
Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, printre persoanele care au fost confirmate recent cu COVID-19 se numără și un medic familie și un medic veterinar.
Din numărul total al pacienților internați cu infecții cu noul coronavirus, 5.813 au fost externați (4.511 externați vindecați și 1.302 externați la cerere).
Totodată, de la debutul epidemiei și până acum, au fost înregistrate și 292 decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19, unul dintre acestea fiind raportat în ultimele 24 de ore.
În intervalul 11 – 12 decembrie, în județ au fost efectuate doar 170 de teste pentru depistarea COVID-19, acestea fiind prelucrate atât la laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cât și în laboratoare private.
În ceea ce privește situația persoanelor aflate în izolare sau carantină pe teritoriul județului, la data de 12 decembrie existau 594 de persoane în izolare și alte 1.066 în carantină.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Bistrița-Năsăud este de 2,33.
Situația cu privire la rata de infectare din fiecare oraș și comună din județ:
| LOCALITATE | POPULATIE INS | CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE (INS) |
| CICEU-GIURGEŞTI | 1448 | 6.22 |
| ORAŞ BECLEAN | 12236 | 4.99 |
| ŞINTEREAG | 3623 | 4.69 |
| MUNICIPIUL BISTRIŢA | 94574 | 4.31 |
| ŞIEU | 2910 | 3.78 |
| RUNCU SALVEI | 1322 | 3.78 |
| CHIUZA | 2201 | 3.63 |
| PETRU RAREŞ | 3751 | 3.20 |
| ORAŞ NĂSĂUD | 11583 | 2.94 |
| LIVEZILE | 5152 | 2.91 |
| MATEI | 2508 | 2.79 |
| LECHINŢA | 6228 | 2.41 |
| JOSENII BÂRGĂULUI | 5394 | 2.41 |
| RODNA | 6371 | 2.20 |
| SALVA | 2753 | 2.18 |
| ŞIEU-ODORHEI | 2316 | 2.16 |
| SILIVAŞU DE CÂMPIE | 962 | 2.08 |
| ZAGRA | 3437 | 2.04 |
| ILVA MARE | 2457 | 2.04 |
| GALAŢII BISTRIŢEI | 2523 | 1.98 |
| MĂRIŞELU | 2532 | 1.97 |
| NUŞENI | 2762 | 1.81 |
| TEACA | 5801 | 1.72 |
| SPERMEZEU | 3652 | 1.64 |
| PRUNDU BÂRGĂULUI | 6380 | 1.57 |
| DUMITRIŢA | 3321 | 1.51 |
| REBRIŞOARA | 4859 | 1.44 |
| CĂIANU MIC | 4261 | 1.41 |
| FELDRU | 7832 | 1.40 |
| BISTRIŢA BÂRGĂULUI | 4461 | 1.34 |
| CETATE | 2991 | 1.34 |
| NIMIGEA | 5371 | 1.30 |
| NEGRILEŞTI | 2390 | 1.26 |
| DUMITRA | 5665 | 1.24 |
| LUNCA ILVEI | 3304 | 1.21 |
| BUDACU DE JOS | 3336 | 1.20 |
| PARVA | 2585 | 1.16 |
| BUDEŞTI | 1842 | 1.09 |
| TELCIU | 5947 | 1.01 |
| MAIERU | 8225 | 0.97 |
| MĂGURA ILVEI | 2131 | 0.94 |
| MICEŞTII DE CÂMPIE | 1065 | 0.94 |
| TÂRLIŞUA | 3290 | 0.91 |
| ŞIEU-MĂGHERUŞ | 4716 | 0.85 |
| ORAŞ SÂNGEORZ-BĂI | 11907 | 0.84 |
| SÂNMIHAIU DE CÂMPIE | 1338 | 0.75 |
| REBRA | 2774 | 0.72 |
| BRANIŞTEA | 3003 | 0.67 |
| ŞANŢ | 3525 | 0.57 |
| COŞBUC | 1961 | 0.51 |
| TIHA BÂRGĂULUI | 6697 | 0.45 |
| ŞIEUŢ | 2574 | 0.39 |
| CHIOCHIŞ | 2758 | 0.36 |
| LEŞU | 2857 | 0.35 |
| ILVA MICĂ | 3427 | 0.29 |
| URIU | 3699 | 0.27 |
Situația în România
Până astăzi, 12 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
451.477 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 13.264 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.12.2020 (10:00) – 12.12.2020 (10:00) au fost raportate 148 decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.
142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.886. Dintre acestea, 1.288 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.413.212 teste. Dintre acestea, 26.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.098 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.291 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 10 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 decembrie.
Pe teritoriul României, 40.723 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.419 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 104 persoane.

