Doua echipaje SMURD și un echipaj de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului au fost direcționate în urma cu puțin timp la un accident rutier produs pe raza localității Tureac.
Conform ISU Bistrița-Năsăud, în urma accidentului rutier au rezultat două victime de sex feminin, cod roșu și cod galben. Au fost stabilizate și evacuate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri și investigații medicale amănunțite.

Tot la spital sunt transportate în acest moment alte patru persoane – doi adulți și doi copii, implicați în același accident rutier – în afara oricărui pericol – cod verde, pentru investigații medicale amănunțite.

La locul intervenției a fost direcționat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud ( a preluat victima de cod galben).
