Pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs între localitățile Șieu și Buduș, în care au fost implicate două autoturisme.
În eveniment au fost implicate cel puțin patru persoane, toate fiind găsite conștiente și neîncarcerate la sosirea echipajelor de intervenție.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, o autospecială de intervenție, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
În urma evaluării medicale, trei persoane au necesitat transportul la UPU SMURD Bistrița: două femei, încadrate în cod galben, cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, și un bărbat, încadrat în cod verde, cu traumatism facial.
Una dintre victime a fost extrasă din autoturism cu ajutorul tărgii tip lopată, pentru a fi preluată în siguranță de echipajele medicale.

