duminică, martie 16, 2025
AcasăSocialAcțiuni ale polițiștilor în weekend: 180 de testări cu aparatele etilotest și...

Acțiuni ale polițiștilor în weekend: 180 de testări cu aparatele etilotest și drugtest

-

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat și în acest sfârșit de săptămână pentru creşterea siguranţei celor care circulă pe drumurile publice.

Scopul principal, urmărit de polițiști prin aceste acțiuni, este acela de a preveni accidentele rutiere pe raza județului și de a-i determina pe participanții la trafic să nu se abată de la respectarea regulilor rutiere, pentru siguranța lor și a celorlalți. O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 400 de autovehicule și legitimate aproape 500 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 119.000 de lei, la regimul rutier cât și pentru încălcarea altor acte normative.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea consumului de stupefiante, în trafic au fost efectuate aproape 180 de testări cu aparatele etilotest și drugtest și au fost efectuate verificări în incinta unor localuri publice de pe raza municipiului Bistrița.

Scopul acțiunilor este acela de a descuraja săvârșirea de fapte contravenționale sau penale cât și pentru creșterea gradului de siguranță publică și a traficului rutier.

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri