O nouă campanie de vaccinare de tip drive-thru va avea loc în acest sfârșit de săptămână în Bistrița, în parcarea B1 Retail Park, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. În plus, de luni se redeschide și centrul de vaccinare de la Policlinică.
”Toți cei care doresc să se imunizeze cu unul dintre serurile Pfizer sau Johnson&Johnson sunt așteptați să o facă atât sâmbătă, cât și duminică, între orele 10:00 – 18:00. Fără programare, doar cu actul de identitate, cu mașină sau fără! Vă așteptăm într-un număr cât mai mare! Haideți să contribuim cu toții la revenirea la normalitate!”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Ultima acţiune de acest tip a avut loc, la Bistriţa, la sfârşitul lunii iulie.
Începând de luni, bistrițenii se pot vaccina din nou la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița (Policlinică), urmând ca de luna viitoare să fie redeschis și un centru de vaccinare la Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”.
De asemenea, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud anunță că și la Centrul Murivisan a fost creat un nou flux, unde se administrează serul Johnson&Johnson.
Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a dat publicității un raport cu privire la situația vaccinării împotriva COVID-19 la nivelul județului, cu precizarea că datele au fost centralizate până la 26 octombrie. Potrivit informațiilor, circa 81.000 de persoane din județul Bistrița-Năsăud sunt vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă. De la debutul campaniei de vaccinare și până la data de 26 octombrie, în județ au fost administrate 152.750 de doze de vaccin. Acoperirea vaccinară la nivelul județului este de 26,71 la sută.

