Primăria Sîngeorz-Băi a anunțat finalizarea proiectului „Amenajare piste de biciclete, pod rutier peste râul Someșul Mare și asfaltare străzi în orașul Sîngeorz-Băi” (cod SMIS 324411), finanțat prin Programul Regional 2021-2027, cu implicarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de Autoritate de Management.
Obiectivul principal al proiectului a fost reducerea emisiilor de carbon în oraș și îmbunătățirea infrastructurii de mobilitate urbană. În cadrul proiectului au fost realizate:
- asfaltarea străzilor de categoria 4;
- construirea unei piste de biciclete;
- amenajarea unui pod dedicat exclusiv bicicletelor și traseului pietonal;
- achiziția unui microbuz electric;
- reabilitarea pasarelei pietonale peste râul Someșul Mare (ultima etapă nefinalizată);
- achiziția de biciclete și amenajarea a două stații pentru acestea.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă totală de 84 de luni (31 decembrie 2018 – 31 decembrie 2025), etapa finală încadrată în categoria proiectelor etapizate fiind implementată între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2025.
Valoarea totală a proiectului etapizat este de 7.303.028,09 lei, iar valoarea eligibilă a proiectului se ridică la 3.927.075,71 lei, din care:
- 3.338.014,35 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
- 510.519,82 lei din bugetul național.
Primăria Sîngeorz-Băi transmite că această investiție oferă comunității o infrastructură modernă și sigură, care susține transportul alternativ, reduce emisiile de carbon și crește calitatea vieții locuitorilor.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Primăria Sîngeorz-Băi la telefon 0263 370 598 sau prin email la consilier.primar@singeorz-bai.ro.
Sursa: Primăria Sîngeorz-Băi
Sursa foto: Primăria Sîngeorz-Băi

