Ionuț Simionca, secretarul general al Partidului Mișcarea Populară, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, sărbătorită în fiecare an în data de 25 octombrie.
„De Ziua Armatei Române, le transmit respectul meu militarilor bistrițeni care ne asigură nouă pacea și securitatea. În același timp, aduc un omagiu militarilor români care, pe câmpurile de luptă, au înfăptuit acte de vitejie și s-au jertfit pentru țară.
Armata României este una dintre instituțiile fundamentale ale statului, care a constituit un reper pentru păstrarea valorilor și cultivarea virtuților poporului nostru, contribuind semnificativ la credibilitatea și prestigiul României în lume.
La mulți ani Armatei române, militarilor și cadrelor militare în rezervă!”, a transmis Ionuț Simionca.


