Jandarmii bistrițeni se vor afla la datorie în continuare, în zonele de interes pentru cetățeni: centre comerciale, spațiile publice aglomerate, piețe sau târguri.
Pentru perioada următoare sunt constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.
Indiferent unde alegeți să vă petreceți ultimele zile ale acestui an, vă dorim să sărbătoriți în siguranţă alături de familie.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud vă urează tuturor să aveţi parte de un An Nou plin de prosperitate, sănătate și realizări pe toate planurile!

