La data de 22 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au indisponibilizat un autoturism care figura ca fiind sustras din Germania, din noiembrie 2021.
Autoturismul, fabricat în anul 2011, se afla în posesia unui bărbat din Bistrița și a fost indisponibilizat în vederea efectuării de cercetări, stabilirii modului în care autovehiculul a fost traficat pe teritoriul României, documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire, iar polițiștii continuă cercetările în cooperare cu autoritățile judiciare din Germania.

