În această perioadă structurile de cercetare din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” execută ,, Tabăra de instrucție la munte- iarna’’, în localitatea Colibița.
Scopul taberei constă în dezvoltarea deprinderilor practice necesare străbaterii, pe timp de iarnă, a masivelor muntoase greu accesibile folosind materiale și echipamente specifice din înzestrare sau a echipamentelor improvizate.

Această secvență de instruire reprezintă o oportunitate pentru militari de a-și forma și dezvolta deprinderile practice și rezistența psihică necesare ducerii traiului în condiții de izolare, executării instrucției tactice de specialitate, instrucției pe schiuri cât și de a-și dezvolta abilitățile necesare orientării în teren muntos.




