AcasăSocialNu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile

Nu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile

-

În perioada următoare, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor. Peste 110 pompieri militari, cu aproximativ 30 de mijloace tehnice sunt zilnic la datorie și vor asigura intervenția imediată pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

           Măsurile dispuse sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventive și de intervenție.

          Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.

           Inspectorii de prevenire au desfășurat activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la unitățile de alimentație publică, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece, săli de evenimente sau spații comerciale. În acest sens au fost desfășurate 82 de controale de prevenire, au fost aplicate 226 sancțiuni contravenționale cu ”Avertisment” și 59 amenzi contravenționale, în cuantul de 124000 lei.

Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.

 

·        Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste maximă prudență la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.

·        De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.

·         În situația în care cetățenii părăsesc locuința, recomandarea noastră este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în unitățile turistice, trebuie să cunoască foarte bine traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

 

Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol. Pompierii bistrițeni vă adresează cele mai calde urări de sănătate.

Sursa- ISU Bistrița-Năsăud

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri