Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, aceasta vizând inclusiv județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 10:00, în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și Orientali, în Oltenia și local în Muntenia, Transilvania și nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.
ANM mai completează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte de timp.
În plus, alte județe din țară se vor afla sub avertizare cod portocaliu de ploi abundente, aceasta fiind valabilă în intervalul 27 mai, ora 16:00 – 28 mai, ora 21:00.
Totodată, și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis atenționări cu privire la posibilitatea producerii unor inundații pe mai multe râuri din diferite bazine hidrografice, fiind vizat și județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 27 mai, ora 12.00 – 29 mai, ora 24.00, este în vigoare o avertizare cod galben pe râurile din bazinul hidrografic Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud).



