AcasăSocialPoliția Locală Bistrița: locuri de parcare libere, dar mașini parcate neregulamentar pe...

Poliția Locală Bistrița: locuri de parcare libere, dar mașini parcate neregulamentar pe trotuare

-

Poliția Locală Bistrița anunță că, în urma unor verificări efectuate în municipiu, au fost identificate numeroase autovehicule staționate neregulamentar, deși există locuri de parcare disponibile.

Reprezentanții instituției au transmis că, în cursul zilei de ieri, au fost verificate zonele adiacente parcării de pe strada Bistricioarei, unde au fost puse la dispoziție peste 220 de locuri de parcare. Potrivit acestora, parcarea era ocupată în proporție de aproximativ 25%.

În același timp, în zona centrală, respectiv Sugălete, Piața Unirii și 1 Decembrie, au fost identificate mai multe autovehicule staționate neregulamentar.

„Am verificat fiecare autovehicul, am lăsat invitații și vom aplica, bineînțeles, sancțiuni”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Instituția precizează că nu mai poate fi invocată lipsa locurilor de parcare în centrul municipiului, existând patru parcări disponibile, trei pe strada Lupeni, cu aproximativ 120 de locuri, și una pe strada Bistricioarei, cu o capacitate de 220 de locuri.

Poliția Locală reamintește că trotuarele sunt destinate pietonilor și atrage atenția că staționarea neregulamentară se sancționează cu amenzi cuprinse între 810 și 1.012,5 lei, la care se adaugă puncte de penalizare, conform legislației rutiere.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „νΑ ROG SA NU PARCAȚI SAU SĂ BLOCAȚI INTRAREA ÎN SCARA BLOCULUI ® PARCARE INTERZISĂ”

Sursa: Poliția Locală Bistrița

Sursa foto: Poliția Locală Bistrița

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri