vineri, octombrie 17, 2025
AcasăSocialPr. Alin Cîndea: Biserica „Sfinții Petru și Pavel” din Beclean a...

Pr. Alin Cîndea: Biserica „Sfinții Petru și Pavel” din Beclean a Parohiei greco-catolice a fost binecuvântată şi sfinţită, de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu

-

Duminică, 22 sept. 2019 – în Duminica „Pescuirii minunate”, a fost binecuvântată şi sfinţită, de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, biserica „Sfinții Petru și Pavel” din Beclean a Parohiei greco-catolice păstorită de Pr. Felician Neagoș, protopop de Beclean și paroh, alături de care se află Pr. Alin Cîndea, vicar parohial.

Ziua sfinţirii acestei biserici a sosit, încă anul centenar al Marii Uniri (început la 1 dec. 1918) şi la scurt timp după momentul beatificării Episcopilor greco-catolici martiri, astfel încât prezenţa Arhiereului Iuliu Hossu, fericitul episcop martir, acum a fost şi fizică, prin moaştele sale aşezate în masa Sf. Altar, sau cele expuse spre venerare.
Cu mare bucurie, Pr. paroh Felician Neagoş l-a întâmpinat, la orele dimineţii, pe PS Florentin, mai ales pentru că a venit să împlinească şi să încununeze frumoasa lucrare începută în urmă cu 19 ani: „Binecuvântat este cel ce vine să aducă credință, liniște, pace, și binecuvântare, binecuvântat este cel ce vine să întărească pe frații săi” a fost salutul pr. Neagoş, „binecuvântat este cel ce aduce din partea Domnului har și bucurie și sfinţire pentru acest locaș nou, pentru care ne bucurăm cu toții din toată inima”.
Răspunzând, PS Florentin şi-a exprimat bucuria, mai ales pentru că în această zi, „Dumnezeu Atotputernic va coborî printre oameni şi, la fel ca Solomon după ce s-a așezat chivotul în Templul lui Dumnezeu, ne întrebăm și noi, astăzi, cum este posibil ca Dumnezeu să locuiască printre oameni? Iată că El, Dumnezeu, a dorit să îmbrace haina noastră umană și să locuiască printre noi. Pentru că a murit pentru păcatele noastre să ne poată pe toți cuprinde, de la înălțimea Crucii, în Învierea Sa binecuvântată”.
Întâmpinarea Ierarhului a fost un impresionant moment sărbătoresc, prin numărul mare al preoţilor, prin mulţimea credincioşilor şi, mai ales datorită copiilor parohiei, o parte dintre ei cercetaşi ai munţilor – cercetăşia fiind la Beclean o veche tradiţie. Copiii, în număr de 60, s-au înşirat de-a lungul aleii din curtea bisericii cu trandafiri albi în mâini, fiecare o oferit Păstorului eparhiei câte o floare, primind în schimb binecuvântare.
Ceremonia sfinţirii sfântului locaş (sfinţirea exteriorului, apoi a mesei Sf. Altar şi a interiorului bisericii), a fost urmată de Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohiei.
Au participat preoţi vicari şi protopopi, preoţi parohi – în jur de peste 40 de preoţi s-au unit în rugăciune şi bucurie, împreună şi cu studenţi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”. Au fost prezenţi şi părinţi şi călugări ai Ordinului „Sf. Vasile cel Mare” împreună cu superiorul lor provincial. Şi reprezentanţii oficialităţilor s-au aflat în biserică, fiind dealtfel remarcată de către Pr. Neagoş buna colaborare care a existat cu Primăria din Beclean, cu Consiliul local, cu alte autorităţi. De asemenea, au fost de faţă, în semn de comuniune, doi preoţi ortodocşi şi un pastor reformat.

În cuvântul de învăţătură, PS Florentin a vorbit despre „evanghelia acestei duminici, evanghelia credinţei, care ne invită să intrăm şi noi în barcă (în biserică), în barca lui Petru, să primim cuvântul de învăţătură al Domnului şi să ne hrănim cu hrana din abundenţă, cu acel «Peşte minunat» (Trupul şi Sângele lui Isus) pe care ni-l oferă, Dumnezeu Tatăl, aici, pe masa Sf. Altar”.
Cum se obişnuieşte, după Sf. Liturghie s-au adus mulţumiri şi s-au oferit daruri, cel mai preţios dar fiind un mic relicvariu cu moaştele Fericitului episcop Iuliu Hossu, care au fost oferit de către PS Florentin pentru a rămâne în această biserică spre venerare, pe lângă moaştele sigilate în masa sf. altar.

În cuvântul său, Pr. protopop Felician a mulţumit tuturor donatorilor şi binefăcătorilor care au făcut posibilă construirea bisericii, în mod particular Asociației Œuvre d’Orient și Asociației Saint Etienne condusă de Pr. Michel Claeys, cea din urmă contribuind cu peste jumătate din valoare totală a lucrărilor.
Cum era notat şi în Hrisovul citit la momentul rânduit de către pr. Alin Cîndea, Parohia Beclean a funcționat, între 1990-1996, într-o mică capelă în casa de cultură a oraşului.
Încă la ieşirea la lumină a Bisericii Greco-Catolice, s-a dorit mult edificarea unei biserici la Beclean. Primii paşi ai parohiei reînfiinţată după 1990 s-au făcut cu prezenţa unor preoţi ai catacombelor: Pr. Neagoş i-a amintit pe Mons. Zăgrean Grigore și Pr. Crișan Gheorghe. A urmat Pr. Morar din Cluj și apoi Pr. Felecan Aurel. Din 1994 a venit Pr. Felician Neagoș, care a rămas până în prezent ridicând sfântul locaş, şi astfel, împlinind visul celor ce i-au precedat şi al multor credincioşi dintre care unii au trecut la ceruri. „Cu siguranţă ei se bucură acum de privirea martirilor şi se bucură împreună cu noi de aceste clipe”, a spus Pr. protopop, mulţumind tuturor care i-au fost alături şi, în mod special mulţumind Pr. vicar parohial Alin Cîndea.
Preasfinţia Sa Florentin a decernat în continuare câteva diplome „Fericitul Cardinal in pectore „Iuliu Hossu” – Episcop de Cluj-Gherla Martir pentru credinţă”, împreună cu alte daruri, principalilor binefăcători: D-lui Nicolae Moldovan, Primar al oraşului Beclean, D-lui Mathe Ștefan, viceprimar al oraşului Beclean, Consiliului Parohial al Parohiei „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Beclean, Pr. Antoine Devienne din Franța, prezent la eveniment, şi, o altă diplomă a fost transmisă principalului donator, Pr. Michel Claeys din Franţa.
În semn de mulţumire şi recunoştinţă, aceleaşi diplome au fost oferite Pr. Felician Neagoş şi Pr. Alin Cîndea. A fost şi momentul înmânării moaştelor din osemintele fericitului Episcop Iuliu Hossu, acestea fiind însoţite de atestatul de autentificare semnat de părintele postulator, şi, împreună cu acestea, PS Florentin a oferit Parohiei din Beclean o cruce de binecuvântare pt. masa Altarului.
Pentru activitatea deosebită în cadrul Protopopiatului Beclean a fost înmânată Pr. Felician şi medalia imprimată cu ocazia vizitei Sfântului Părinte Francisc în România. Totodată, soţiile preoţilor comunităţii, D-na Sanda Felicia Neagoş şi D-na Ana-Maria Cîndea, au primit din partea Păstorului eparhiei câte un şirag de perle al Rozariului, de la Sfântul Părinte de la Roma. Un dar a fost oferit apoi Preasfinţiei Sale Florentin din partea Parohiei Beclean: o frumoasă icoană a Preasfintei Fecioare Maria.
În continuare, Pr. Alin Cîndea, în numele credincioşilor a oferit un cadou şi pr. Felician Neagoş la aniversarea zilei sale de naştere (în 23 septembrie). Toţi credincioşii au fost apoi invitaţi la o agapă fraternă în curtea bisericii.
În încheiere, PS Florentin a mulţumit lui Dumnezeu „pentru această sfântă casă în care El va rămâne”, a reamintit valoarea și importanța rugăciunii, precum și valoarea fiecărui efort pe care l-au realizat toți cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici.
Preasfinţia Sa a îndemnat: „Hristos va rămâne prezent aici dar vă rog să nu-L lăsați singur. El este prezent, și noi să fim prezenți cu toții, și ușa acestei biserici să rămână deschisă pentru toți!”.

Album foto: https://photos.app.goo.gl/tBL4C3YhRpjWXoQz9

Predica PS Florentin video: https://www.youtube.com/watch?v=RSBqGKlBffc&feature=youtu.be

Din cuvântul Pr. Felician Neagoş: https://www.youtube.com/watch?v=3FGG0EMH3qE

 

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri