În ciuda convingerii comune că la orice eveniment religios se face o contribuție financiară considerabilă, mulți români nu sunt conștienți că preoții care solicită sume excesive pentru a oficia o înmormântare sau o căsătorie pot fi supuși unor sancțiuni, inclusiv caterisirea, conform normelor Bisericii Ortodoxe.
Cei mai mulți români sunt convinși că banii pentru preoți sunt obligatorii în cazul unei căsătorii sau pentru o înmormântare, mai ales că respectivele tarife sunt afișate în majoritatea parohiilor.
În realitate, oamenii nu sunt obligați să plătească absolut nimic, iar singurele contribuții bănești pentru biserică sunt ajutoarele financiare pe care enoriașii le pot achita de bună voie, iar în schimbul lor trebui să primească și chitanță, scrie Mesagerul Hunedorean.
De fapt, preoții care cer bani pentru o cununie sau înmormântare sunt pedepsiți de Biserica Ortodoxă Română, iar asta poate ajunge până la caterisirea lor.
Credincioșii pot reclama astfel de situații la Patriarhia Română, pe adresa de mail destinată special pentru aceste situații.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preoții care cer bani pentru înmormântări pot ajunge chiar să-și piardă parohia. Există sancțiuni care pot merge de la simpla mustrare, verificări periodice, până la mutarea disciplinară din parohie sau chiar caterisire în cazurile extreme.
Sursa: https://click.ro/actualitate/preotii-nu-au-voie-sa-ceara-bani-pentru-2337318.html
Sursa foto: doxologia


