Un individ în vârstă de 21 de ani a comis, zilele trecute, un atac armat într-un liceu din Graz, Austria. Printre victime s-a numărat și Răzvan, un elev român originar din Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, care a fost lovit de patru gloanțe, dintre care două în zona capului.
Atacatorul, în vârstă de 21 de ani, a intrat în instituție și, timp de 17 minute, a tras focuri de armă asupra celor care i-au ieșit în cale.
În ce stare se află acum Răzvan, elevul român împușcat de patru ori
Răzvan a fost nimerit de patru ori, două dintre gloanțe fiind în zona capului. Tânărul a suferit leziuni la mandibulă, a fost rănit la mână și la picior, fiind transportat de urgență la spital.
Din fericire, Răzvan a scăpat ca prin miracol, iar mama lui a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate.
„Răzvan e bine, vorbește, e foarte pozitiv. Mulțumim Lui Dumnezeu, la cap nu are nimic. E operat la mandibulă, e rănit la mână și la picior. Încă nu conștientizează exact ce s-a întâmplat, dar e foarte pozitiv. Domnul să vă răsplătească pentru rugăciuni că v-am simţit aproape”, a declarat mama lui Răzvan, potrivit observatornews.ro.
Link: https://www.protv.ro/articol/113318-in-ce-stare-se-afla-acum-razvan-elevul-roman-impuscat-de-patru-ori-in-atacul-armat-din-graz-mama-tanarului-primele-declaratii
Sursa: stirileprotv.ro
Sursa foto: timesofisrael.com

