AcasăSocialRecensământul, prelungit cu încă o săptămână în localităţile în care recenzarea nu...

Recensământul, prelungit cu încă o săptămână în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

-

Perioada de colectare a datelor „faţă în față” pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită până la 31 iulie, a anunțat miercuri Institutul Naţional de Statistică, într-un comunicat. Măsura se aplică în localitățile unde mai există persoane care nu au fost recenzate.

Acesta este ultimul termen de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie și va continua atât în punctele fixe deschise de primării, cât și prin recenzorii de teren.

Perioada de colectare, care trebuia să se încheie la 17 iulie, a fost deja prelungit până pe 24 iulie în urma deciziei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Până miercuri, 20 iulie 2022, au fost recenzate aproape 17 milioane de persoane la nivel naţional, adică 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane), potrivit comunicatului.

 Primăria a amenajat în municipiu 6 puncte fixe de recenzare:

• Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud (B-dul Republicii, nr. 22)

• Primăria Municipiului Bistrița – Centrul pentru persoane vârstnice (Str. Octavian Goga, nr. 2A)

• Primăria Municipiului Bistrița – Centrul Cultural Municipal George Coșbuc (Str. Albert Berger, nr. 10)

• Post de autorecenzare asistată Kaufland (B-dul Independenței, nr.97)

• Post de autorecenzare asistată B1 Retail Park (Str. Calea Moldovei, nr.27)

• Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud (Str. Alexandru Odobescu, nr. 6)

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri