La data de 9 martie a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii Biroului Rutier au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier. În cadrul activităților, a fost oprit un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Bistrița.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoare de 0,41 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa foto- digi24.ro

