AcasăSocialTânăr din Bistrița, sub control judiciar după ce a fost prins băut...

Tânăr din Bistrița, sub control judiciar după ce a fost prins băut la volan, deși avea permisul suspendat

-

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Bistrița este cercetat penal după ce a fost depistat conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, măsura reținerii a fost dispusă la data de 10 iulie de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința.

Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul a fost oprit în trafic pe Drumul Județean 172E, în localitatea Lechința, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat ulterior la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

După administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri