Pe 24 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj – Biroul Județean Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au acționat în cadrul planului Rail Action Week. În stația C.F. Bistrița Nord, a fost depistat un tânăr de 23 de ani, din Beclean, urmărit la nivel național.
Verificările au arătat că tânărul avea mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 20 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt și a fost introdus în Penitenciarul Bistrița.
Acțiunea Rail Action Week, desfășurată între 22 și 26 septembrie sub egida RAILPOL, vizează siguranța în stațiile și trenurile de călători, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, traversarea ilegală a căii ferate și urcarea sau coborârea din trenuri în mișcare. De asemenea, polițiștii verifică funcționarea corectă a barierelor și semnalelor luminoase și sancționează acțiunile ilegale care afectează traficul feroviar.
Sursa: IPJ Bistrița-Năsăud
Sursa foto: IPJ Bistrița-Năsăud

