La data de 21 decembrie, în jurul orelor 18:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului au fost solicitați să intervină la un scandal în familie, în localitatea Mijlocenii Bârgăului.
A fost identificat un bărbat de 41 de ani care și-ar fi agresat fizic concubina, o femeie de 53 ani, din Susenii Bârgăului. În urma verificărilor, s-a stabilit că sunt întrunite condițiile emiterii unui ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de violență în familie.

