AcasăSocial“Utilizează internetul, nu te lăsa utilizat”, la Clubul Copiilor din Năsăud

“Utilizează internetul, nu te lăsa utilizat”, la Clubul Copiilor din Năsăud

-

Mai mult de un sfert (27,3%) dintre copiii din România petrec peste șase ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță, o arată datele Studiului privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Salvați Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.
Salvați Copiii atrage atenția asupra modului în care utilizarea Internetului de către copii are efecte directe asupra stării lor emoționale și a performanțelor sociale și școlare.
Astfel, copiii care se încadrează în categoriile menționate mai sus spun că:
• sunt semnificativ mai nemulțumiți de relația cu părinții, prietenii și profesorii, precum și de viața lor din prezent;
• consideră într-o măsură semnificativ mai redusă că activitățile de zi cu zi au sens și sunt mai puțin optimiști cu privire la viitor;
• afirmă că au fost mai puțin relaxați în ultimele două săptămâni și sunt mai nemulțumiți de deciziile luate. Prezența sporită în mediul online atrage în mod direct și expunerea la riscuri:
• 54% dintre copii afirmând că au fost deranjați sau supărați de către alte persoane pe Internet;
• 61% dintre respondenți spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete și elevi de liceu.
În același timp, Internetul reprezintă o resursă, fiind folosit de către copii pentru a învața lucruri noi, a-și consolida cunoștințele și a-și dezvolta abilitățile. Întrebați ce anume le place să învețe folosind Internetul, majoritatea copiilor menționează lucruri care îi pasionează, despre care nu se vorbește la școală și care au o aplicabilitate în viața reală.
Caracterul interactiv al informației, posibilitatea de a folosi suport video sau audio și faptul că este facil reprezintă principalele motivații pentru care copiii aleg să învețe online.
Plecând de la aceste rezultate, Organizația Salvați Copiii România a lansat competiția de proiecte școlare „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”, adresată elevilor din învățământul preuniversitar, coordonați de un cadru didactic. Inițiativa este derulată în cadrul programului Ora de Net și se încadrează în mișcarea globală propusă de INSAFE –rețeaua internațională a Centrelor Naționale „Better Internet for Kids”. Partenerii acestei inițiative educaționale sunt: Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.
În vederea participării la concursul menționat, Clubul Copiilor Nasăud a organizat evenimentul “Utilizează internetul, nu te lăsa utilizat”! care a avut loc în 2 aprilie 2019, orele 14.00, la sediul Colegiului Național ‘George Coșbuc” din str.Grănicerilor, nr 9, oraș Năsăud și a reunit 52 de reprezentanți ai primăriei, poliţiei, biserică, bibliotecă, şcoli partenere din localitate, presă şi părinţi.
În cadrul întâlnirii, participanții au vizionat resursele video și informaționale oferite de coordonatorii naționali ai proiectului, au fost dezbătute cele mai importante aspecte privind dependența de Internet și rolul adulților în educarea copiilor pentru o folosire echilibrată a tehnologiei.
Acest eveniment a fost organizat de echipa de voluntari “ALTFEL”, coordonată de Pop Constanța și Rus Maria.
„ Internetul este un serviciu faimos şi recunoscut în toată lumea ,asta deoarece satisface toate nevoile oamenilor, în orice domeniu şi despre orice subiect şi-ar dori. Este o facilitate extrem de versatilă care îi ajută pe oameni să completeze şi să realizeze diferitele sarcini pe care le au, uşor, convenabil şi la îndemana unor simple clicuri de mouse.
Utilizarea internetului şi a noilor tehnologii este un domeniu cu o dinamică deosebită, astfel datele sociale cu privire la acest subiect sunt extrem de perisabile. De asemenea, numărul utilizatorilor a crescut constant, atât la nivel internaţional, cât şi în România, ceea ce provoacă modificări atât în profilul social al utilizatorilor, cât şi în modurile specifice de folosire a internetului.
Dependenţa de Internet vine din nevoia noastră nesatisfăcută de a ne conecta cu cei dragi. Atunci când ei nu sunt disponibili, apelăm la Internet, chiar dacă asta nu va fi niciodată suficient ca să acopere „golul” interior. Când alegem să comunicăm mai degrabă în online, putem ajunge să simțim disconfort în conversaţiile faţă în faţă şi tindem să le evităm. În acest fel, riscăm să pierdem relaţii importante de prietenie sau ocazii plăcute de a petrece timp împreună cu cei dragi. Uneori este greu să ne oprim din a folosi Internetul pentru că ne-am obişnuit aşa şi nu putem să ne imaginăm cum ar fi fără.
E în puterea fiecăruia dintre noi să alegem cu ce scop folosim Internetul, ce conţinut accesăm şi, mai ales, cât timp petrecem online” a declarat Buia Dorina ,directorul Clubului Copiilor Năsăud.
În perioada octombrie-decembrie 2018, peste 2200 de cadre didactice din 820 instituții de învățământ din 432 de localități, s-au alăturat echipei Salvați Copiii în campania națională „Dă BLOCK agresivității. Stop cyberbullying!”. Cei 47723 de copii implicați în activitățile derulate și raportate de dascălii lor, voluntari în cadrul programului Ora de Net, au participat la o serie de 3 activități în timpul cărora au aflat despre riscurile relaționării în mediul online și au identificat măsuri de protecție pentru evitarea acestora.
Mai multe informații despre această campanile sunt disponibile pe www.oradenet.ro.
https://bit.ly/2WPjwll , www.oradenet.ro/concurs2019

Prof. Dorina Buia, director al Clubului Copiilor Năsăud

Articole asemănătoare

Rămâneți conectați

5,700FaniÎmi place
spot_img

Ultimele știri