Bănuit de furt calificat și tentativă la furt calificat, identificat, depistat și reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș
La data de 11 august, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate într-un dosar penal de furt, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 21 de ani, din Reteag, bănuit de comiterea faptei. Acesta va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
Astfel, s-a stabilit că, în noaptea de 26/27 iulie a.c., ar pătruns în incinta unei locuințe din Reteag, de unde ar fi sustras aparatură și unelte electrice. Totodată, în perioada 6-11 august a.c., ar fi forțat ușa de acces și ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o altă locuință din Reteag, moment în care s-a declanșat alarma. Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 4.000 de lei.
Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și recuperării prejudiciului cauzat.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud